Primul fotbalist transferat de CFR pentru retur, fundașul Vasile Maftei, a bătut palma în timp record cu șefii campioanei. „Marțea trecută am discutat pentru prima dată cu domnul Mureșan, timp de cinci minute. Joi am discutat din nou timp de cinci minute și am semnat contractul. CFR m-a vrut cu adevărat și sunt fericit că am ajuns la campioana României”, spune Maftei, care nu vrea să fie al doilea căpitan al echipei, așa cum a spus Iuliu Mureșan. „Nu merit deocamdată să fiu căpitan. Sunt jucători vechi la CFR care ar trebui să aibă acest statut. Eu vin în primul rând să îmi câștig un tricou de titular, fie în centrul apărării, fie pe banda dreaptă”, mai zice fundașul.
Maftei va urmări din fața televizorului meciul cu Roma. „Nu vin la Cluj, voi rămâne cu familia, mă odihnesc câteva zile. Le voi face galerie noilor mei colegi din fața televizorului. Cred că vor obține un rezultat mare, deoarece acum nu mai e presiune pe noi”, mai declară Maftei, care promite un start fulminant în retur. „Vom munci din greu la iarnă pentru a începe numai cu victorii. Cred că mai sunt șanse la titlu, dar trebuie să credem în forțele noastre”, mai spune fostul căpitan al Rapidului și al Unirii.
Acesta a ținut să precizeze că nu a avut intenția niciodată să îi atace pe jucătorii Rapidului. „Nu am spus că ei sunt buturugi, nu îmi permit să afirm așa ceva. Am ajuns la CFR și sunt fericit. Probabil cei de la Rapid nu au avut destui bani pentru a mă lua de la Urziceni”, conchide Maftei.
400 de mii de euro a plătit CFR pentru Maftei, cu care a semnat un contract pe trei ani și jumătate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER